Ce îmi spun eu mie- 26 martie



      
Nu am nevoie de un mentor pentru ceea ce știe el, ci pentru siguranța de sine pe care o emană. Am nevoie de un mentor să mă asculte, nu să îmi dea sfaturi, iar unul bun o să mă asculte știind că trebuie să mă învețe să mă ascult pe mine însămi. Atunci când el și-a terminat treaba, îmi voi da seama că sunt singurul meu mentor, căci oricum aș fi, sunt bine. Oricine aș fi, sunt valoroasă.
Poate că acum sunt lipsită de încredere, de o autoeficacitate bine dezvoltată, poate nu am cunoștintele necesare si nu am expectanțele potrivite să mă ascult pe mine însămi. Din acest motiv am nevoie de un mentor.
Îmi dau seama și că privesc mereu timpul de foarte aproape.  Ziua de mâine, după câteva luni, după ani de zile, când viaţa în sine există și peste un miliard de ani, sau ar putea. Pentru că o privesc într-atât de aproape fac lucruri atât de mici, care contează doar pentru zilele pe care le am în vedere. Cam atât cat voi trai. De aceea nu contează ce fac, atât timp cat fac și doar dacă e pentru mine. Din acest motiv am nevoie de un mentor.
Îmi dau seama că nu descopăr adevărul ci mă eliberez de el. Căci doar ăsta e motivul pentru care vreau să am un mentor, să mă dezvolt, să trăiesc în adevar, in sinceritate. Deși sinceritatea nu poate fi același lucru cu adevărul.
Îmi spun mie că pentru a-mi dezvolta psihicul am nevoie să uit tot ce știu despre mine și despre ce se află în jur ca să pot vedea în afara lui și a mea.
Îmi spun mie  că singura revelație care există este doar să văd. Restul se schimba de la sine. Pentru asta voi avea sute de oameni, sute de mentori. Acești oameni imi vor arăta cum să mă uit, unde să mă uit, dar nu și ce să văd.