Mari căldurâ afarâ!
De fapt e fucking ianuarie și mai sunt câteva zile până la ziua mea. Scriu un proiect despre tehnologie și copii sub trei ani.
-Și zi Andreea cum îi influențează pe copii sub trei ani, tehnologia?
Trei ani, defapt îs doar trei zile de când mă gândesc doar la asta și îmi fac propriile mele teorii, le învârt până le învăț pe de rost, le rotesc până dau de toate colțurile ajungând la aceleași concluzii. De asta am vrut să scriu pe blog, voiam să fac ceva spontan, să scriu fix ce îmi trece prin minte. La ce mă gândesc?
"Paparudă rudă, Saie în sus și udă, Udă cu cofița, Că să crească viță."
Cică depresivii sunt mai realiști. Nu că au o părere rea despre ei, ci că au o părere care este în concordanță cu realitatea, iar realitatea nu e faină pentru ei. Doar de asta sunt depresivi, nu? Trec prin o succesiune de experiențe care le influențează percepția despre ei sau despre cei din jur.
În fine, nu vreau să vorbesc despre depresie, vreau să vorbesc despre realitate. Mai precis despre acele persoane care analizează, care gândesc prea mult, care trăiesc în perspective. Aici mă includ și pe mine.
Oamenii se trezesc dimineață, fumează cuie sau țigări, beau o cafea apoi iau decizii care le influențează viața într-o direcție sau alta, iar ei sunt conștienți de asta, că na, psihologia motivațională și mass-media își fac treaba. Apoi spun despre ei că puteau mai bine. Altă categorie de oameni care gândesc prea mult sunt cei care vor să înțeleagă tainele universului, își pun întrebări despre existență, își pun întrebări despre cum funcționează lucrurile. Sunt poate chiar genul de oameni care spun"cunoașterea înseamnă putere" și este foarte posibil să fumeze multă iarbă.
Mai sunt și ăia pe care vreau să îi numesc filozofi. Ei știu totul și vor încerca să te influențeze că perspectiva lui e cea mai adevărată. Trăiesc cu adevăr absolut și devin foarte ușor defensivi pentru că nu sunt mulțumiți de viața lor sau de ei înșiși. Or mai fi și alte categorii dar pe astea le-am observat cel mai des. Sau poate sunt doar în capul meu.
Faza e că realitatea nu este o perspectivă, adevărul nu este o perspectivă. Realitatea este variată, are o sumedenie de perspective, care are nevoie de multe validări că ceea ce consider eu sau tu să fie adevarat. Până la urmă nici nu contează ce e realitatea sau dacă există o perspectivă sau mai multe...Alegem să credem în ceva, alegem să credem o teorie sau o taxonomie din varii motive. Poate că ne simțim mai comod, poate că ne compensează cu ceva, sau ne ușurează viața, nici nu contează. Eu una aleg să cred că ceea ce cred, mă influențează în multe feluri. Dar poate cel mai bun lucru de făcut este să simți. Nu spun că să gândești prea mult nu e ok, e chiar foarte util în cele mai multe cazuri. Mintea ne ajută să luam decizii fără de care nu am putea să trăim. Dar la un moment dat, vei fi într-o perspectivă în care tu te întrebi într-un mod inconștient, ca un extraterestru, ce fac eu pe acest pământ? Cu ce rămân?
Cine sunt eu devine o întrebare mult mai personală. Răspunsul este sunt unică. Mă exprim. Voi rămâne din această viață cu ceea ce eu am exprimat de-a lungu vieții, cu experiențele avute și cum m-am simțit în ele, rămân cu percepția pe care am avut-o despre lucrurile din jurul meu sau despre mine. " rămâi cu gradul în care ţi-ai manifestat unicitatea."Pentru că eu trăiesc cu mine mereu, acesta e răspunsul care mă face pe mine să mă simt comodă, este în concordanță cu mine.
„Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viaţă nepotrivită“.
Bertolt Brech
Sursa din care doar cu citatul ma identific
http://vorbindcudumnezeu.com/2017/11/03/viata-traita-pe-pamant/
http://vorbindcudumnezeu.com/2017/11/03/viata-traita-pe-pamant/
