"Şi a zis
Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit
Dumnezeu lumina de întuneric."
Dumnezeu
ascultă melodia perfectă mereu pentru că a creat o lume perfectă. Asta dacă
poți să observi armonia sunetelor din natură sau dacă poți să observi armonia
din capul tău atunci cand ea pare să nu existe. Lucrurile sunt așa cum ar trebui să fie, mi-a spus cineva la un moment dat.
Dacă aș putea
să descriu ceea ce cred eu despre Dumnezeu aș face-o.
Dacă aș putea
să descriu ceea ce am invatat despre Dumnezeu aș face-o.
Dacă aș putea
să spun că eu cred în Dumnezeu sau nu cred, aș face-o.
Oftatul pare
că functionează, totuși nu pot să nu spun cum această idee este ca un fir lung
și subțire de iarbă care împrejoară într-un fel craniul meu. Dacă Dumnezeu m-a creat, cum as putea sa pierd asta? Cum aș putea să nu leg acest lucru de tot ce însemn. Bunica mă punea în
copilarie să îmi spun rugăciunea înainte de culcare, aveam aceleași sentimente
pe care le simt acum. Și simteam:
Și ma minunat
din nou și din nou câte puteam să simt de o dată. Și mă priveam și nu stiam ce
înseamnă acest sentiment care pare să cuprindă mai multe sentimente. Aveam
poate mai puțin de 7 ani. Timpul a trecut și mi-am dat seama că îmi doream să
fie cineva care să se gândească la mine cu multă grijă și protecție, dar care
să fie și responsabil de mine așa cum era bunica mea. În capul meu Dumnezeu putea fi responsabil de mine. Din ce în ce mai greu
mi-a fost să mă despart de copilarie pentru că nu puteam să mai bat din
picioare și să primesc. A fost nevoie să îmi dau seama în repetate rânduri că
eu trebui să îmi ofer ceea ce vreau. Apoi să imi dau seama că "nu am
nevoie de ceea ce vreau"(Albert Ellis).
