Am obiceiul prost ca atunci când ma pun să adorm îmi pun un film. Deși știu că o să adorm în primele cinci minute tot îl pun și continui să mă uit la film altădată. Așa s-a întâmplat și aseară, cu filmul City of Joy. Un documentar despre o organizație ce are scopul de a aduce puterea în femeile ce au fost violate în tipul războiului din Congo. De la o vreme mi se mai întâmplă un lucru, preiau și învăț foarte multe lucruri din filme sau seriale la fel ca și cum aș citi o carte. Ce am învățat din acest documentar:
1. Să fii femeie în Republica Democratică Congo e super de
căcat. E ca și cum ai putea crede că te-ai născut doar în locul nepotrivit. Eu
mi-am pus întrebarea asta. Dacă m-aș fi născut în Congo, probabil că aș sta cu
frica, că cineva ar putea ar putea face ca viața mea să nu mai însemne
nimic într-un timp foarte scurt. Să fii violată de față cu soțul tău, de față
cu copii tăi, să ți se distrugă vaginul și să nu te mai poți pișa niciodată
normal e un lucru destul de căcat. Dar poate cel mai oribil lucru este să ți
sfărâme sufletul și să crezi că nu îl mai ai după toate crimele la care ai
asistat ale apropiaților. De parcă nu ar fi îndeajuns că nu ai ce mânca și că
locuiești în mijlocul de nicăieri sau că oricum încrederea că totul va fi bine
mâine e destul de mică. În acest context, cum aș putea vreodată să mă plâng ca
nu am găsit nu știu ce haină la reducere, chelnerul nu m-a servit cum
trebuie, covrigii ăia pe care i-am luat în dimineața asta nu au crustă
deasupra. Nu pot să fac asta din simplu fapt că sunt lucruri mai
importante de care îmi doresc să mă preocupe. De exemplu care este scopul meu
și cum îi ajut pe acești oameni.
2. Există oameni cu interese, care vor răul altor oameni
intenționat. Probabil ai mai auzit întrebarea: crezi că există un grup sau ceva
care controlează lumea? Crezi că există Iluminati? Ce întrebare
tâmpită, pusă mai ales în contextul vedetelor, o întrebare ce nu face decât să
distragă atenția de la adevărații oameni care au controlul. Cei care vor
să facă foarte mulți bani într-un mod egoist și care nici măcar nu se ascund.
De ce ar face-o, au banii necesari să îi intimideze pe cei care
vor să îi oprească. Cu toții avem în noi un mod în care îi rănim pe
ceilalți, fie că vrem sau nu vrem, iar acest rău îl facem din diverse motive,
în mare parte pentru că și nouă ni s-a făcut rău la un moment dat. Să zicem că
te consideri o persoană bună, iar prietena sau prietenul tău te părăsește. Ce
faci? Treci prin suferință așa cum ar fi necesar să se facă sau te cuplezi cu
altcineva ca să te simți mai puțin îngrozitor. Să zicem că iei a doua alegere
și ca nu spui celeilalte persoane că este folosită și că tu nu simți prea
multe. La un moment dat, în ordinea naturală a lucrurilor, te despărți și în
același timp dai mai departe acest film, unde persoana va face același lucru ca
și tine, ca și răbunare, și tot așa. Defapt acestă intenție de a face rău cuiva
este procesul fiecăruia de a se vindeca de suferințele altora. Aceste procese
se tot dau mai departe ca și cum ar lăsa o moștenire. La scală mai mare
se întâmplă fix același lucru. Poate că oamenii care au interesul să
aibă foarte mulți bani, au nevoie de a-și umple un gol. Nu au încredere în
ei, sau poate că au sentimente se superioritate sau inferioritate, poate că
părinții lor i-au învățat că doar așa se poate trăi o viață împlinită. În City
of Joy se vorbea despre sclavie, adică te duci acasă la om, un om foarte sărac,
fără nici o resursă financiară, care trăiește de pe o zi pe alta, îi dai în
cap, dai în cap și familiei, îi iei absolut tot și îl faci după să
se simtă măreț oferindu-i o armă, mâncare și puterea de a
viola și de avea controlul pe care nu l-a avut niciodată. A, dar nici nu
trebuie să îl obligi, vine singur. Genul de manipulare care nu se
întâmplă doar în Congo. Cam câți oameni sunt în guvernul nostru pe care îi
vedeți că habar nu au ce fac acolo, habar nu au care e responsabilitatea lor și
care... oare par educați? Cum o cheamă? Viorica Dăncilă?Mai e o chestie, unii
oameni cred că există demoni, oamenii aia fanatici, cărora le este destul
de greu să admită că oamenii nu pot fi atât de răi și că sigur există ceva care
să ii facă răi, ceva incontrolabil și de care ne scapă de orice
responsabilitate, că noi chiar așa suntem. Ei bine, răul există doar datorită
nouă.
3. E fain să ai un laptop și un telefon șmecher dar cu ce
preț? Ăsta este motivul practic pentru care în Congo se întâmplă atât de
multe violuri. Se folosește violul că tactică de război, o tactică care
distruge comunitățile care stau în apropierea locațiilor unde se face minerit.
Acolo se află câteva elemente care sunt folosite în construcția telefoanelor
sau a unui laptop. Acum cam toată lumea are unul și eu am laptop și un telefon
dar nu m-am gândit niciodată cum se fac sau din ce se fac. Asta e valabil cam
la orice lucru pe care îl consumă sau îl folosim. Acum lumea se axează foarte
mult pe ce se întâmplă cu acestea după ce nu le mai folosim. E cam același
lucru care întâmplă cu oamenii grași, cred că soluția este să facă sport, nu să
mănânce mai puțin sau același lucru care se întâmplă cu pungile de plastic, cum
le reciclăm nu cum să nu le mai folosim.
Toată ideea asta în care nouă generație se dezvoltă mai mult
sau mai repede pentru că avem acces la tehnologie este doar ideea despre cum ne
alimentăm nouă ego-ul și plăcerile fizice. Aici mă refer la o parte din oameni,
pentru că există și o parte care se folosește de tehnologie pentru dezvoltare.
O altă parte se folosește ca să afle astfel de chestii:
![]() |
Imagine de pe Google Trends. Cele mai accesate link-uri pe zile. |
Asta nu este neapărat o chestie greșită, doar că nu știu cât
de fericiți suntem mulți dintre noi gândindu-ne doar la plăcerile fizice.
Nu știu nici dacă mulți dintre noi suntem mai fericiți gândindu-ne la cum să îi
ajutăm pe alți. Adică nu de asta se întâmplă lucrurile așa? Fiecare din
noi căutăm să fim fericiți? În ambele cazuri fericirea depinde de ceva din
exterior, care dacă se termină nu mai ești fericit. Un prieten îmi tot repetă
de ceva timp un concept filozofic și vechi: "Cunoaște-te pe ține
însuți", mi-a repetat de atât de multe ori încât încep să o internalizez.
Să mă cunosc pe mine însumi în acest context înseamnă un proces în care
învăț mai întâi cum să mă ajut pe mine și cum să transform gândurile mele în
comportamente, să îmi cunosc valorile, în acest fel ajung să îmi cunosc și
scopul. Din perspectiva asta voi ști să îi ajut și pe ceilalți. O fi asta
vreo rețetă prin care noi putem fi ferici dar și alții? Habar nu am, cred
totuși că am trăi într-o lume mai bună, dacă fiecare ne-am concentra mai mult
pe treaba noastră. Nu degeaba sunt oameni care vociferează la proteste
"Schimbarea începe cu tine."
Mai sunt și alte lucruri pe care le-am învățat din acest documentar, de exemplu despre cum am transferat toate informațiile astea în cazul României, Roșiei Montane, despre cum abia în acest documentar este vorba despre feminism, despre motivația oamenilor de a sta cu mâinile în sân, sau despre cum avem tendința de a privi oamenii din Africa mai puțin valoroși doar pentru că trăiesc în lumea a treia. Sunt subiecte pe care încă le cercetez și pe care prefer să îi las pe alți să vorbească mai potrivit decât o fac eu acum. Ăsta e un blog despre mine, căci nu mă pricep deloc la jurnalism.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu